Dominique Loreau, eseistă franceză, trăieşte de peste treizeci de ani în Japonia. A devenit cunoscută în întreaga lume odată cu bestsellerul său Arta simplităţii, vândut în sute de mii de exemplare.

Dominique Loreau vă propune o subtilă alianţă a eticii cu estetica, inspirată din filosofiile orientale, o apologie a simplităţii, care nu înseamnă, în ruptul capului, simplificare.

„Spaţiu, lumină şi ordine, iată de ce are nevoie omul ca să trăiască, pe lângă o farfurie cu mâncare şi un pat.“ – Le Corbusier

„De ziua mea, oferiţi-mi, vă rog, un singur, suplu şi frumos pahar pentru şampanie – Baccarat sau Lalique. Nu vreau nici să am lucruri multe, nici să răspund de ele. Nu vreau decât să am tot ce-mi trebuie, atunci când îmi trebuie ceva. Mulţumeşte-te să îţi alegi un frumos şirag de perle şi spune-le prietenilor că nu îţi doreşti cadouri care să trăiască mai mult decât o sticlă de Taittinger sau un buchet de trandafiri mov. Nu, nu vreau obiecte, vreau doar momente.“ – Actriţă americană

Materialism şi minimalism
Excesul de materialism
Avantajul minimalismului
Etică şi estetică
Între altruism şi solitudine

„Parfumurile, culorile şi sunetele se întrepătrund.“ – Baudelaire

„Niciodată nu e prea târziu ca să nu faci nimic.“ – Confucius

„Când o femeie se simte perfect îmbrăcată, poate să uite de ea. Este ceea ce se cheamă farmec. Cu cât veţi uita de voi, cu atât veţi avea mai mult farmec.“ – Scott Fitzgerald

„Un om este bogat în lucruri de care se poate dispensa.“ – David Toreau Walden

„Încetaţi să mai vorbiţi. Încetaţi să mai gândiţi. Şi nu va mai exista nimic de neînţeles.“ – Proverb budist

Arta simplităţii