Cartea Suflet romanesc poate fi considerata o parabola a reconfigurarii spirituale a unei generatii, care, pentru a creste, trebuie sa se uite spre trecut si nu spre viitor.

 

Este literatura autentica, un mod radical de a spune nu confuziei dintre aparenta si valoare, dintre idee si idealuri. Nu exista nicio urma de profetism sau de violenta, in paginile acestei carti, ci o blandete calda, arhaica in modul de adresare si in compozitia textelor.

 

Cartea este scrisa cu durere si bucurie, iar o parte dintre motivele cunoscute, si din scrierile anterioare, sunt reluate in alta nota, una mai grava, intr-un enunt nou, metaforic. Se poate afirma ca, scriitura acestei carti reprezinta o modalitate de exercitare sincera a unei misiuni civice.

 

Este ca o marturisire care se exprima cu luminozitate, printr-un demers literar sustinut de coordonate clare: a cugeta, a plasmui, a simti si a presimti devenirea dar, si criza spirituala si culturala a neamului romanesc.